Un cer de-o cocleală verde purta
Veşmânt mediocru de împrumut,
Prin ceaţa-i murdară se mai zărea
Un capăt de zi ce fusese plăcut.
Cu braţe ca ramuri de plopi muribunzi
Apare înserarea mâhnită şi rece,
Cu umerii goi şi obrajii rotunzi,
Încearcă la ochi să mă lege.
Mi-alungă uşor cu strigătu-i surd
Plăpânda segvenţă de lumină stelară,
Iar braţele-i sumbre în dansu-i rotund
Întunecă clipa şi-n mine strecoară
O frică de noapte, de calm interzis...
Aproape tăcut şi-aproape ucis,
Pe panta nocturnă mă simt ca prelins.
În ochi mi se-aşterne o boare de vânt,
Un sunet de liră îmi pare că ascult.
Privesc împrejuru-mi cum toate aţipesc,
E seară...e noapte şi toate pălesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu