Mi-adăp fiinţa dintr-un cer albastru;
Intercostala mulţumire,
În cerul gurii sunt un vechi sihastru,
Si-n faţa lumii zac in amagire.
Mi-e candelă apusul, fiori în asfinţit,
Si inima mi-e frănta de-un petec de cenuşă,
Nimic din lume astăzi nu m-a încălzit
Si nimeni înspre suflet nu si-a deschis vreo uşă.
Mă simt ca cerşetorul ce bate-n porţi inchise
Pe care umbra serii le-nvecinează morţii,
Atâtea fraze sfinte lumina mi-o descrise
Încât crezut-am aprig că suntem fraţi cu toţii.
Imi este veacul incifrat cu semne
Cuvântul e mai darnic, însă mai sec...e gol,
Astăzi lumina transparenţelor eterne
Mă face mai vizibilă în stratul de noroi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu