16 septembrie 2010

28. Cuprinsa-n anotimp



Mai lasă-mi Doamne un strop, măcar un timp...
Un strop de fericire cuprins în anotimp.
Mai lasă-mi gustul dulce-amar,
Al resemnării crude când judec iar şi iar.
Nu, nu judecăţi nedrepte, nu voi a face,
Ci resemnări concrete că eu nu pot mai mult.
Măcar cuvântul ăsta pare să mă impace
Că tot ce-i verde astăzi...mâine-i doar contur
A ceea ce a fost. Imi plec genunchii iar
Cuprinsa-n anotimp si, tac,
Imi caut iar răspunsul, încerc să mă impac,
Nimic si nimeni nu pare să priceapă
Că nu-mi doresc în suflet păcat să mă încapă.
În faţa lumii, statuie din Olimp,
În suflet doar tăcerea incerc să o cuprind.
Si chiar aşa tăcută par a osândi
Nemişcarea lumii, ratiunea de a fi.

15 septembrie 2010

27. Ce m-ar putea opri?



Mi-e sufletul usor purtat ca valul,
Calatorind in agonie catre mal,
Nicicand n-a fost atat de-nalt hotarul
Findca nu vad un altul mai inalt.

Purta-vei duhule in tine spuma
Cu ale mele zbateri pan* la cer
Si auzi-vei de la mine intr-una
Cuvantul ce despica tot ce-i efemer.

Si despica-voi cer, si despica-voi maluri,
Nimic din asta lume nu va stavili
Ale mele doruri...fapte ideale;
Nimic din toate astea nu ma va opri.

Cuvantu-i libertate, cuvantu-i zbor inalt,
Insa cu doua fete de n-oi putea privi
De aici de unde sunt...pe malul celalalt.
Si totusi doar...cuvantul, el ma va opri.

26. Ce pot să fiu...



Ce pot să fiu dacă renasc,
Si cât de nouă m-aş putea privi?
Din pas în pas, mereu se nasc
În cerul stelei pandantivi.

Ce aş putea să imi doresc
Mai mult? Mi-e drag si visul si chemarea,
Atât de-nalta amagire
Imi umbrise vindecarea.

Aş putea purta mai mult
Insufletitu-mi cer cu stele?
Tot ce astazi m-a durut
E limanul vietii mele.

Daca trupul n-ar durea
Nu as simti intr-însul viată,
Tot ce este mi-ar părea
Fara duh...fara sperantă.

Multumescu-ti tie gand
Că ma porti in constiinta,
Mă adap si ma vad bând
Din haotica-mi dorintă.

Imi doresc o nouă eră
A cunoasterii de sine,
Viata-i scurtă...efemeră,
Tot ce am...nu-mi apartine.