Dezamagirea are farmecul ei,
e multumirea a cate poti sa duci,
causul palmei ti-l rotesti si bei
din propriile-ti lacrimi.
La venirea serii pleoapele
cad grele;
obloane ale mintii
si,
sorbi din adancul suferintei tale,
gandind ca te simti bine,
inaltator de bine,
incat suferinta se transforma
in maretia martirajului tau
pe altarele sperantei.
Mi-am cerut iertare
cand altii ar fi trebuit s-o faca,
pacatul lumii pe umeri l-am simtit...
si l-am purtat.
Nu m-ati cunoscut
fiindca n-ati dorit.
Desi eram aici
imbratisandu-va.