4 februarie 2013

56. Era toamna



Priveam în juru-mi,
în ochii ce se încrucişau
cu cuvintele poleite în cerul gurii,
braţele care se limpezeau în gesturi
într-un clar-obscur,
tălpile care purtau numere prea mari
pentru vremuri mici.

Din cer pliscăiau vorbele cocorilor,
vorbe de duh.

Era toamnă,
o toamnă banală scursă
într-o iarnă sinceră.
Ferestrele se închideau şi se deschideau
frenetic spre mâine,
clipa se împărtăşea de o libertate confuză,
bălţile purtau în ele umbra văzduhului,
eu,
mă regăseam între cer şi pământ
într-o rugă fără cuvinte.